Mihai Iosif, fostul antrenor al rapidiștilor, s-a arătat dezamăgit ce contraperformanța giuleștenilor și a punctat faptul că aceștia vor trebui să dea totul în campionat.
„Păi este o dezamăgire pentru toți suporterii ce am văzut și cred că pentru toți din club. Făcea parte din obiectivul clubului această cupă. Din afară lucrurile se văd într-un fel, din interiorul echipei totdeauna sunt cu totul și cu totul altele. Orice echipă are suișuri și coborâșuri. E o perioadă mai nefastă, dar probabil își vor găsi echilibrul.
E cam tot ce a rămas, dacă acum Cupa nu mai este, campionatul ar fi consolarea pentru toți. Eu zic că au puterea de a se bate la campionat și trebuie să o facă, cred eu, cred că ar trebui.
Rapid, forțată să câștige campionatul după eliminarea din Cupă
(n.r. ce jucători ar trebui să transfere Rapid) Asta cred că tot ei… Nu știu ce strategie au, pe tineri, pe jucători consacrați, de viteză, masivi. S-a văzut lipsa lui Rrahmani, nu a fost o dublură. Depinde de ceea ce au ei, eu personal, când mă duc la o echipă, zic că vreau un atacant de felul cutare. Nu pot să îmi dau cu părerea despre ce jucători le-ar trebui, pentru că nu știu ce își doresc.